DNA cere pentru Voicu și Costiniu pedepse de nouă, respectiv, șase ani de închisoare, iar pentru oamenii de afaceri Locic și Cășuneanu, câte cinci ani

DNA cere pentru Voicu și Costiniu pedepse de nouă, respectiv, șase ani de închisoare, iar pentru oamenii de afaceri Locic și Cășuneanu, câte cinci ani
Publicat: 14/05/2012, 13:22
Actualizat: 14/05/2012, 18:55

Procurorii anticorupție au cerut, luni, instanței supreme rearestarea lui Cătălin Voicu, întrucât senatorul nu s-a prezentat la ultimul termen de judecată, obligație dispusă la eliberarea sa, în iulie 2011.

Instanța supremă a reluat, luni, dezbaterile în procesul în care senatorul Cătălin Voicu este acuzat, alături de Florin Costiniu, Costel Cășuneanu și Marius Locic, de fapte de corupție.

Procurorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) prezent la termenul de luni a cerut instanței revocarea controlului judiciar în cazul senatorului Voicu și rearestarea acestuia pentru 30 de zile.

Motivul invocat de procuror este acela că Voicu ar fi lipsit nejustificat de la termenul de judecată din 20 aprilie, dată la care avocații senatorului anunțau că acestuia i s-a făcut rău, din cauza bolii sale de inimă. Procurorul a arătat în fața instanței că ulterior, în data de 27 aprilie, senatorul Voicu a fost văzut în Parlament, la moțiunea de cenzură care era dezbătută la acea dată.

Avocații senatorului au adus la termenul de luni documente medicale justificative potrivit cărora clientul lor suferă de hipertensiune din care rezultă că în 20 și 27 aprilie acesta a avut variații ale ritmului cardiac. Aceștia au cerut instanței respingerea solicitării DNA de rearestare a lui Voicu.

Instanța supremă a rămas în pronunțare pe acest aspect, urmând să decidă dacă dispune sau nu rearestarea senatorului Cătălin Voicu.

În acest dosar, senatorul Cătălin Voicu a stat în arest preventiv din 30 martie 2010 până în 18 iulie 2011.

Senatorul Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Cășuneanu și Marius Locic au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru trafic de influență, complicitate la trafic de influență, cumpărare de influență și, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Florin Costiniu, fost președinte al Secției civile și de proprietate intelectuală a ICCJ, este judecat pentru complicitate la trafic de influență, Costel Cășuneanu, asociat la SC PA&CO Internațional SRL Bacău, pentru cumpărare de influență, iar Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, pentru cumpărare de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupție, participație improprie la fals intelectual la legea contabilității în legătură cu fapte de corupție. Aceștia au fost și ei arestați preventiv, dar în 13 aprilie 2010 au fost puși în libertate.

Procurorii afirmă că, în perioada iulie – septembrie 2009, Cătălin Voicu, „prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator”, ar fi primit de la Costel Cășuneanu, în două tranșe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) și 200.000 de euro, în schimbul intervenției pe lângă magistrați din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (Florin Costiniu, n.r.), în vederea adoptării unei soluții favorabile societății comerciale la care omul de afaceri era asociat.

De asemenea, în luna august 2009, Voicu ar fi pretins și primit de la Marius Locic suma de 119.000 de lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă polițiști pentru a-i determina să propună o soluție favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte penale.

UPDATE DNA cere pentru Voicu și Costiniu pedepse de nouă și, respectiv, șase ani de închisoare, iar pentru Locic și Cășuneanu, câte cinci ani de închisoare.

Procurorul DNA a cerut luni, la instanța supremă, pedepse cu executare pentru toți inculpații din dosarul lui Cătălin Voicu, în cazul senatorului și a lui Florin Costiniu solicitând câte nouă și, respectiv, șase ani de închisoare, iar pentru Locic și Cășuneanu, câte cinci ani de închisoare.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au finalizat cercetarea judecătorească în dosarul în care senatorul Cătălin Voicu a fost deferit justiției pentru fapte de corupție, alături de fostul președinte al Secției civile a instanței supreme Florin Costiniu și de oamenii de afaceri Costel Cășuneanu și Marius Locic.

În pledoaria finală, acuzarea a cerut judecătorilor constatarea ca probate a acuzațiilor și faptelor comise de cei patru, context în care a cerut condamnarea acestora la pedepse cu executare.

Astfel, în cazul senatorului Cătălin Voicu, procurorul DNA a cerut condamnarea acestuia la două pedepse de câte șapte de ani de închisoare pentru două fapte de trafic de influență, precum și doi ani de închisoare pentru fals.

În cazul fostului judecător Florin Costiniu, procurorul a arătat că acesta trebuie condamnat pentru complicitate la trafic de influență la șase ani de închisoare.

În cazul oamenilor de afaceri Costel Cășuneanu și Marius Locic, procurorul DNA a cerut pentru fiecare în parte câte cinci ani de închisoare, pentru faptele de cumpărare de influență.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu